Greviștii de la STB, chemați la Poliție. Petrariu, sindicalist: „E foarte ciudat să constaţi că în zi de sărbătoare se mobilizează toată lumea la indicaţia primarului general”

Publicat: 23/01/2022, 15:15

Liderul principalului sindicat din Societatea de Transport Bucureşti, Vasile Petrariu, consideră „ciudat” faptul că el şi colegi ai săi au fost chemaţi să dea declaraţii, inclusiv în weekend, în contextul sesizărilor penale făcute de conducerea STB împotriva celor care ar fi organizat greva din transport.   

„Ne-au făcut plângere penală şi ieri, astăzi şi până marţi suntem chemaţi la Poliţie. (…) E foarte ciudat să constaţi că în zi de sărbătoare se mobilizează toată lumea la indicaţia primarului general, că el s-a exprimat la televizor, şi să cerceteze”, a declarat Vasile Petrariu, duminică, citat de News.ro.

Conducerea STB a făcut, joi, plângere la Poliția Română împotriva a 14 persoane care ar fi organizat greva. Primul pe lista celor 14 este Vasile Petrariu, șeful principalului sindicat din STB.

Conducerea STB a solicitat Poliției ca cele 14 persoane să fie anchetate pentru că ar fi încălcat art. 29 din Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, coroborat cu art. 205 și 218 alin. 3 din Legea nr. 62/2011.

STB: Greva a condus la o perturbare majoră a traficului, cu repercusiuni grave asupra climatului social

„În fapt, în data de 20.01.2022 are loc o grevă a angajaților Societății de Transport București STB cu încetarea totală a lucrului, grevă care a condus la o perturbare majoră a traficului, cu repercusiuni grave asupra climatului social și de ordine publică în Municipiului București și Județul Ifov”, se arată în plângerea celor de la STB.

Primul pe lista celor pe care STB îi consideră organizatori ai grevei este Vasile Petrariu, liderul sindicatului reprezentativ din STB și consilier general PSD.

Celelalte persoane sunt:

  • Florea Culcică, președinte executiv al Sindicatului Transportatorilor din București
  • George Tănase
  • Constantin Bălțărețu
  • Gheorghe Bălan
  • Ștefan Măneasa
  • Damaschin Viorel
  • Emeric Szabo Constantin
  • Tobescu Constantin
  • Vasile Viorel
  • Dumitru Octavian Stan
  • Lucian Marinescu
  • Luminița Smeu
  • Costel Andrei Melcea
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Monica Pop, noi detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Care sunt șansele...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
România e obligată. Ordinul s-a dat de la UE. S-a stabilit un termen limită
Netflix pregătește marea surpriză. Mai sunt câteva ore
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
(P) Iată ce monitor gaming se caută în 2024
×